23 iulie 2008

Farmacia Tinc Participarea la inaugurarea „Casei Colecţiilor“   [ Galerie foto ]
Miercuri, 23 iulie, a.c., mai mulţi colegi din Biblioteca „V.A. Urechia“ printre care directorul Zanfir Ilie, directorii adjuncţi Letiţia Buruiană şi Geta Eftimie au participat la inaugurarea Casei Colecţiilor (fosta Farmacie Ţinc) clădire fondată în anul 1899 de către Constantin Ţinc, fost consilier comunal şi primar al oraşului în 1899, apoi între 1904 - 1905 şi 1914 - 1917.

14 iulie 2008

Simone de Beauvoir Simone de Beauvoir - între feminitate şi feminism   [ Galerie foto ]
Luni, 14 iulie, ora 11, la sediul Bibliotecii Franceze „Eugene Ionesco a avut loc un colocviu cu tema „Simone de Beauvoir - între feminitate şi feminism“, prilejuit de centenarul naşterii celebrei scriitoare, dar şi de Ziua Naţională a Franţei. Biblioteca „V.A. Urechia“ a participat în parteneriat cu instituţia gazdă la organizarea manifestării, propunând spre lectura celor prezenţi (elevi, studenţi, intelectuali) câteva din titlurile reprezentative aduse pentru expozitia de carte. Au participat din partea Bibliotecii „V.A. Urechia“ Letiţia Buruiană, Silvia Matei, Florina Diaconeasa şi Violeta Opaiţ. La colocviu s-au angajat în dialog poetul Paul San-Petru, psihologul Vasile Leonte, lector univ. dr. Dan Galaţanu, Marioara Popa, preşedinta Fundaţiei Ikon, jurnalista Angela Ribinciuc şi eleva Emilia Bacanu şi studenta Daniela Pârlog. Rolul de moderatori a fost îndeplinit de Dorina Moisa, directoarea instituţiei gazdă şi Letiţia Buruiană, director adj. la Biblioteca „V.A. Urechia“.

12 - 20 iulie 2008

Constantin Noica Expoziţie Constantin Noica   [ Afişul manifestării ] [ Galerie foto ]
În această perioadă, Biblioteca „V.A. Urechia“ a omagiat, printr-o microexpoziţie de carte, cei 99 de ani care au trecut de la naşterea marelui filosof român, Constantin Noica.
Format sub influenţa spirituală a lui Nae Ionescu, veritabil mentor spiritual în cadrul aşa-numitei „Şcoli de la Păltiniş“, membru post-mortem al Academiei Române, Constantin Noica reflectă în scrierile sale, preocupări din întregul câmp al filosofiei, cu predilecţie pentru fenomenologia culturii şi a limbii şi pentru metafizică.
„Devenirea întru fiinţă“, „Scrisori despre logica lui Hermes“, „Rostirea filozofică românească“, „Creaţie şi frumos în rostirea românească“, „Sentimentul românesc al fiinţei“, sunt lucrări de capătâi ale filosofului care îşi regăsesc locul de seamă pe rafturile Bibliotecii noastre.

11 iulie 2008

Constantin Noica Vizită la Biblioteca „V.A. Urechia“   [ Galerie foto ]
Vineri, 11.07.2008, cunoscuţii muzicieni gălăţeni, stabiliţi în prezent la Londra, violonistul Eugen Sârbu şi sora sa, pianista Carmina Sârbu, aflaţi pentru câteva zile în vacanţă la Galaţi, au vizitat Biblioteca „V.A. Urechia“ şi au retrăit momente de profundă emoţie, admirând documente vechi, conservate in colecţiile bibliotecii şi puse în valore prin expoziţia „Farmecul Galaţiului - parfumul străzilor de altădată“. [ Detalii aici... ]

1 - 31 iulie 2008

Memorie Culturală Oameni şi locuri în memoria Galaţiului   [ Afişul manifestării ] [ Galerie foto ]
Continuând seria expoziţiilor dedicate gălăţenilor de seamă, Biblioteca „V.A. Urechia“ Galaţi se opreşte în luna iulie asupra altor trei personalităţi cărora le sunt dedicate miniexpoziţii, poziţionate în foaierul de la etajul 1 al sediului bibliotecii: Valentina Dan, Ionel Fernic şi Aristide Serfioti. [ Detalii aici... ]

1 iulie 2008

Logo OSIM Întâlnire de lucru   [ Galerie foto ]
La Sediul central al Bibliotecii, a avut loc o întâlnire de lucru a conducerii Bibliotecii V.A. Urechia Galaţi cu conducerea OSIM Bucureşti şi parafarea convenţiei contractului de colaborare. Au participat din partea Bibliotecii: Dl director Ilie Zanfir, Dna Cătălina Ciomaga, Şef serviciu APIS şi Dl jurist Onosă Laurenţiu, responsabil cu OSIM în cadrul Bibliotecii. Din partea OSIM Bucureşti au participat: Dl director Bogdan Boreschievici şi Dra Ştefana Teodorov, bibliotecar expert OSIM.

1 iulie 2008

Logo Programul Bibliotecii
În perioada 1 iulie 2008 - 31 august 2008 programul Bibliotecii se va modifica conform următorului tabel:

Locaţia Luni Marţi Miercuri Joi Vineri * Sâmbătă Duminică
Sediul central 900 ÷ 1700 1200 ÷ 2000 900 ÷ 1700 1200 ÷ 2000 900 ÷ 1700 Închis 800 ÷ 1300
Filiala 1 1200 ÷ 2000 900 ÷ 1700 1200 ÷ 2000 900 ÷ 1700 1200 ÷ 2000 Închis Închis
* În ultima vineri din fiecare lună, nu se lucrează cu publicul - zi sanitară.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultaţi pagina de program a Bibliotecii.