30 noiembrie 2009

Logo manifestare Premiul Municipiului Galaţi   Diplomă   În cadrul Programului de manifestări „Zilele Galaţiului 2009“, Bibliotecii „V.A. Urechia“ i s-a acordat „Premiul Municipiului Galaţi“, în semn de recunoaştere a activităţii prestigioase, de înaltă ţinută culturală, desfăşurate în anul 2009.

30 noiembrie 2009

Logo manifestare Vizită la Bibliotecă   Galerie foto   Luni, 30 noiembrie 2009, începând cu ora 10:30 copiii de la Şcoala nr. 1 „Dimitrie Luchian“ şi Şcoala nr. 2 „Ştefan cel Mare“ din Piscu, îndrumaţi de dna profesoară Aramă Nicoleta-Daniela au efectuat o vizită la Biblioteca „V.A. Urechia“, pentru a cunoaşte mai bine minunata şi fascinanta lume a cărţilor.

28 - 30 noiembrie 2009

Logo manifestare Congresul Spiritualităţii româneşti   Galerie foto   În perioada 28 - 30 noiembrie 2009 la Alba iulia a avut loc "Congresul Spiritualităţii Româneşti". La eveniment au participat dl. dir. Zanfir Ilie şi dl. Spiridon Dafinoiu - şeful Serviciului Resurse Umane prilej în care s-a dezvelit bustul marelui poet naţional de peste Prut: Grigore Vieru, aşezat în rândul celorlalţi clasici ai literaturii române.

26 - 27 noiembrie 2009

Logo manifestare Expoziţie Vechi Tipografii Gălăţene   Afişul manifestării   Galerie foto   Expoziţia „Vechi tipografii gălăţene“ a reprezentat o trecere în revistă a primelor tipografii ale acestor meleaguri începând cu cele mai vechi: cea a italianului Francisc Momferrato (1847-1871), a Comisiei Europene a Dunării (185-1871), Frid. Thiel (1860-1873), Otto Bielig (1871-1873), Comercială Isidor Schenk (1873-1900), „Danubiana“ I. Hubert (1873-1881), „Dacia“ a avocatului C.Ressu (1880), Fraţii Nebunelli (1881) şi până în jurul anilor 1940, când existau la Galaţi peste 50 de tipografii şi edituri. Fondul Galaţi al Depozitului general al Bibliotecii „V.A. Urechia“ conservă o mare parte din tipăriturile rămase mărturie peste timp.

26 - 27 noiembrie 2009

Logo manifestare Târgul naţional de carte Gaudeamus   Galerie foto   În perioada 26 - 27 noiembrie 2009 la Bucuresti a avut loc Târgul Naţional de carte Gaudeamus. De la Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia" au participat: Directorul institutiei prof. Zanfir Ilie, director adjunct Letiţia Buruiană şi comisia de achiziţie compuspă din: Matei Silvia, Sava-Târâla Maricica, Opaiţ Violeta, Veliche Lucica, Dediu Titina şi Ignat Lidia Elena, prilej în care au fost expuse publicaţiile noii edituri, Axis Libri: Oameni în memoria Galaţiului, Buletinul Fundaţiei Urechia, Sărbătorile Antichităţii şi Scriitori Gălăţeni pe înţelesul tuturor.

26 noiembrie 2009

Logo manifestare Salonul Literar AXIS LIBRI   Afişul manifestării   Galerie foto   Joi, 26 noiembrie 2009, ora 17:00 în cadrul Salonului Literar Axis Libri se vor desfăşura două momente, primul va fi un vernisaj al expoziţiei de pictură „Aldyn şi arta realităţii“, numele real al pictorului fiind Alexandru Dănilă - student în anul III la Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii Danubius. Al doilea moment va fi Dezbaterea culturală „Cine suntem şi de ce scriemţ“ unde toţi cei prezenţi îşi pot exprima liber opiniile. Moderator va fi prof. Theodor Parapiru.

26 noiembrie 2009

Logo manifestare Concursul judeţean de fotografie „Salvaţi patrimoniul cultural gălăţean!“   Afişul manifestării   Galerie foto   Joi, 26 noiembrie 2009, la ora 13:00 se va desfăşura la Biblioteca „V.A. Urechia“ Concursul judeţean de fotografie „Salvaţi patrimoniul cultural gălăţean!“, activitate cuprinsă în subproiectul judeţean din cadrul C.E.T.A.T.E.- „Şcolile gălăţene şi patrimoniul cultural local“, coordonat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, derulat în parteneriat cu Biblioteca „V.A. Urechia“, Asociaţia Casa Noastră Galaţi, Primăria Galaţi, Centrul Cultural „Dunărea de Jos“, Arhivele Naţionale ale Statului Galaţi şi Muzeul de Istorie Galaţi.

26 noiembrie 2009

Logo manifestare Vizită la bibliotecă! Galerie foto   Joi, 26 noiembrie 2009, la ora 11:00, copiii de la Grădiniţa particulară Nanny din Galaţi, îndrumaţi de dna educatoare Mihaela Lepădatu, au venit în vizită la Biblioteca „V.A. Urechia”, pentru a intra în minunata şi fascinanta lume a cărţilor.

24 noiembrie 2009

Logo manifestare Comorile toamnei   Galerie foto   Marţi, 24.11.2009, orele 10:00 în cadrul Secţiei pentru Copii a Bibliotecii „V.A.Urechia“ s-a desfăşurat o activitate didactică cu tema "Comorile toamnei". Protagoniştii acestei acţiuni au fost copiii de la Grădiniţa nr. 10, „Tom şi Jerry“ şi Grădiniţa nr. 11 „Albă ca Zăpada“, îndrumaţi de cadrele didactice: Drăgan Floarea, Ghiniţă Aristiţa şi Vlase Elena. Cei mici au colorat, au cântat şi recitat poezii după care s-au înscris la Bibliotecă şi au vizitat secţiile cu acces pentru public.

19 noiembrie 2009

Logo manifestare Salonul Literar AXIS LIBRI   Afişul manifestării   Galerie foto   Joi 19 noiembrie 2009, ora 17:00 în cadrul Salonului literar AXIS LIBRI vor avea loc trei lansări de carte: O istorie a românilor din perioada romană până la desăvârşirea unităţii naţionale, autor R.W. Seton-Watson, traducător lector universitar doctor Constantin Ardeleanu; Reşedinţele boiereşti din Ţara Românească şi Moldova în sec. XIV-XVI, autor Cristian Nicolae Apetrei şi Dunărea maritimă între Aranjamentul de la Sinaia şi Acordul de la Belgrad (1938-1948), autor Arthur Viorel Tuluş. Moderator al evenimentului va fi prof. Theodor Parapiru.

16 - 28 noiembrie 2009

Logo manifestare Curs de perfecţionare: Bazele Biblioteconomiei   Galerie foto   În perioada 16 - 28 noiembrie 2009 va avea loc la Biblioteca „V.A. Urechia“ cursul de perfecţionare Bazele Biblioteconomiei - partea I organizat în urma protocolului de colaborare dintre BVAU şi CPPC.

16 - 20 noiembrie 2009

Logo manifestare Curs de instruire în tehnologia informaţiei   Galerie foto   În perioada 16 - 20 noiembrie 2009 va avea loc la Centrul de Formare din cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia“, prima serie de cursuri de instruire în tehnologia informaţiei şi administrarea Centrelor Internet cu bibliotecari din bilbiotecile comunale şi orăşeneşti din judeţul Galaţi din cadrul programului Biblionet.

15 noiembrie 2009

Logo manifestare V.A. Urechia - o permanenţă în viaţa Galaţiului   Galerie foto   Omagiu adus lui Vasile Alexandrescu Urechia fondatorul Bibliotecii, de către bibliotecarii din Biblioteca „V.A. Urechia“ şi cetăţeni ai oraşuilui Galaţi prin întâlnirea din faţa bustului lui V.A. Urechia situat în faţa Sediului central al Bibliotecii de pe strada Mihai Bravu.

12 noiembrie 2009

Logo manifestare Salonul Literar AXIS LIBRI - „Editura AXIS LIBRI“ la început de drum   Afişul manifestării   Galerie foto   Joi 12 noiembrie 2009, ora 17:00 în cadrul Salonului literar „Axis Libri“ au avut loc trei lansări de carte: „Sărbătorile Antichităţii“, autor Violeta Ionescu; „Oameni în memoria Galaţiului. Aniversări 2008“ şi Buletinul Fundaţiei Urechia, Nr. 10. Eveniment ce a marcat lansarea Editurii Axis Libri.

9 - 15 noiembrie 2009

Logo manifestare Zilele Bibliotecii „V.A. Urechia“   [ Afişul manifestării ]   [ Programul manifestărilor ]   [ Galerie foto ]
În perioada 9 - 15 noiembrie 2009 vor avea loc activităţi culturale prilejuite de Zilele Bibliotecii „V.A. Urechia“ Galaţi sub titulatura generica V.A. Urechia - o permanenţă în viaţa Galaţiului, ca parte componentă a Programului manifestărilor dedicate Serbărilor Galaţiului 2009. Evenimentele din acest program vor avea loc atât la Sediul central al Bibliotecii cât şi la Filiala 1 „Costachi Negri“ şi Filiala nr. 4 „Grigore Vieru“. Pe toată perioada desfăşurării manifestărilor dedicate Zilelor Bibliotecii „V.A. Urechia“ vor fi organizate standuri de carte cu vânzare de la editurile: EIKON, AXIS LIBRI, TIPO MOLDOVA, IDEEA EUROPEANĂ. CONTEMPORANUL etc. [ Detalii aici... ]

6 noiembrie 2009

Logo manifestare Vizită la Bibliotecă   [ Galerie foto ]
Jean - Michele Arrivé, şeful Misiunii Cooperare privind afacerile europene şi internaţionale pentru cooperare interregională, însoţit de Dna Laura Stătescu de la Consiliu Judeţean Galaţi şi de Dna Dorina Moisă, Director Biblioteca franceză „Eugène Ionesco“ Galaţi, au vizitat Colecţiile Speciale ale Bibliotecii „V.A. Urechia“. Reprezentantul Consiliului Regional Aquitaine (Franţa) a fost impresionat de bogăţia şi preţiozitatea fondului vechi francez conservat la Biblioteca Judeţeană Galaţi, exprimându-şi dorinţa unor schimburi culturale româno-franceze.

5 noiembrie 2009

Logo manifestare Salonul Literar AXIS LIBRI   [ Afişul manifestării ]   [ Galerie foto ]
Joi, 5 noiembrie 2009 de la ora 17:00 a avut loc în cadrul Salonului Literar AXIS LIBRI lansarea primului volum al antologiei realizată de scriitorul şi criticul literar A.G. Secară intitulată Scriitori gălăţeni pe înţelesul tuturor. Cartea este primul titlu scos la Editura AXIS LIBRI a Bibliotecii „V.A. Urechia”. Evenimentul cultural a fost moderat, ca de obicei, de Theodor Parapiru.

2 - 6 noiembrie 2009

Logo manifestare Perfecţionarea pregătirii profesionale   [ Galerie foto ]
În perioada 2 - 6 noiembrie 2009 la sediul Bibliotecii „V.A. Urechia“ Galaţi se desfăşoară cursul de perfecţionare profesională Metode de lucru cu adulţii organizat de Centrul de Pregătire Profesională în Cultură (CPPC) şi Biblioteca „V.A. Urechia“, conform Protocolului încheiat în anul 2008.
La acest curs participă bibliotecari din Biblioteca „V.A. Urechia“ şi Bibliotecile publice din judeţ.

Noiembrie 2009

Logo manifestare Oameni şi locuri în memoria Galaţiului   [ Afişul manifestării ]
Pe parcursul lunii noiembrie, în foaierul de la etajul 1 al sediului Bibliotecii „V.A. Urechia“ poate fi vizionată o expoziţie din ciclul „Oameni în memoria Galaţiului“, dedicată personalităţilor aniversate în luna noiembrie: Dumitru Bogatu şi Iordan Chimet. [ Detalii aici... ] . .