În lumea lui Creangă 29 februarie

Luni, 29 februarie 2016, ora 9,30 la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A.Urechia”, în sala „Mihai Eminescu”, elevii clasei I A, coordonați de înv. Camelia Dediu și elevii clasei a IV-a A, coordonați de înv. Vali Ene împreună cu bibliotecara Mariana Patron ai Școlii Gimnaziale „Gheorghe Munteanu” au desfășurat un program artistic dedicat celui mai mare povestitor al literaturii române, Ion Creangă.

Pași prin istorie 29 februarie

Luni, 29 februarie, elevii claselor a IV-a C și D de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil“, îndrumați de cadrele didactice Mușat Raluca, Jora Nicoleta și bibliotecar Năstase Emilia-Elena au efectuat un periplu prin istoria României, amintind cei mai importanți domnitori. Activitatea face parte din Proiectul educațional „Farmecul lecturii”.

Brâncuși - spirit și creație 25 februarie

Joi, 25 februarie, în cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea”, elevii clasei a XI-a A, Colegiul Tehnic "Paul Dimo", îndrumați de profesor Radu Cătălina-Geanina, l-au omagiat pe marele sculptor român Constantin Brâncuși printr-o interesantă activitate, având ca temă viața și opera acestuia. Activitatea face parte din Proiectul educațional „Viitorul începe astăzi”.

Vizită la Bibliotecă 24 februarie

Miercuri, 24 februarie 2016, o delegație din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii a vizitat Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” prin Dna Marjorie Stern, atașat cultural al Ambasadei Statelor Unite și Dna Isabella Alexandrescu, coordonator Programe culturale în cadrul Ambasadei Statelor Unite. Seara s-a încheiat cu vizionarea spectacolului „Hairspray”, montat la Teatru Dramatic „Fani Tardini”, și interpretat de studenți gălățeni în cadrul programului de Masterat „Teatru muzical” - Universitatea „Dunărea de jos”.

Clubul de Șah „Axis Libri” 24 februarie

Miercuri, 24 februarie 2016, ora 16,30, în cadrul Secției pentru copii a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” a avut loc întâlnirea săptămânală a membrilor clubului de șah, „Axis Libri”, cu domnul instructor Adrian Smărăndoiu.

Topul cărților de dragoste 24 februarie

Pe 24 februarie 2016 între orele 15:30 și 17:00 are loc manifestarea „Topul cărților de dragoste” la Secția de Împrumunt pentru adulți și în sala Centrului de excelență, anexă la Sala de lectură „Mihai Eminescu”, etajul I.

De Dragobete, iubește românește 24 februarie

Miercuri 24 februarie 2016, ora 12.00 în cadrul Secției Împrumut la domiciliu pentru Adulți - Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români a fost pusă în valoare, printr-un program interactiv de discuții, poezii, cântec și creații proprii reunit sub genericul „De Dragobete-iubește românește”. Elevii din clasele a X și a XI din cadrul Liceului Teoretic Dunărea, îndrumați de doamna bibliotecar Lica Gherghe au cântat, s-au întrecut în compunerea de catrene care au avut ca temă Dragostea, și-au făcut declarații de dragoste și au citit fragmente din cărți „cu și despre dragoste”.

Dragobetele sărută fetele 23 februarie

Marți, 23 februarie, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea, elevii clasei a IX-a b, profesională, de la Colegiul Tehnic "Radu Negru", îndrumați de doamna profesor Atanasiu Liliana și doamna bibliotecar Costea Carmen, au desfășurat o interesantă dezbatere literară pe tema „24 Februarie - Dragobetele sărută fetele”.

Pași prin istorie 22 februarie

Luni, 22 februarie, elevii clasei a IV-a A, de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil”, îndrumați de doamna profesor Vasilică Mirela-Elena și doamna bibliotecar Năstase Emilia-Elena au susținut o adevărată lecție de istorie despre marele domnitor Ștefan cel Mare la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”. Activitatea face parte din Proiectul educațional „Farmecul lecturii”.

Curs de inițiere în utilizarea calculatorului și Internetului pentru vârstnici 22 - 26 februarie

În perioada 22 - 26 februarie 2016 are loc Cursul de inițiere în utilizarea calculatorului și Internetului pentru vârstnici la Biblioteca „V.A.Urechia“. Acest curs este organizat gratuit pe parcursul a 5 zile câte trei ore pe zi în cadrul Centrului de Formare al Bibliotecii. Formator: Titina Maricica Dediu, bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene.

140 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși 19 - 29 februarie

Biblioteca ”V.A. Urechia” marchează împlinirea a 140 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brîncuși printr-o expoziție de documente din colecțiile bibliotecii, organizată în foaierul sălilor de lectură, în Sediul central, în perioada 19-29 februarie. Constantin Brâncuși a avut o contribuție covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană și a fost ales membru postum al Academiei Române. Sărutul, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Rugăciunea, Muza Adormită, Pasărea Măiastră, Domnișoara Pogany, sau Fațǎ de Copil sunt cîteva din cele mai importante și mai cunoscute opere din creația sa.

100 de ani de la nașterea filologului Ioan Brezeanu 19 - 29 februarie

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea celui care a fost filolog, etnolog și cadru didactic în învățământul gălățean, Ioan Brezeanu, Biblioteca ”V.A. Urechia” invită publicul gălățean la vizionarea expoziției de documente organizată cu acest prilej în sala de lectură Mihai Eminescu.

Conferința „Ziaristul, apostol în slujirea comunității”18 februarie

Joi 18 februarie 2016, orele 17:00, în sala Mihai Eminescu a Bibliotecii „V.A. Urechia” va avea loc Conferința „Ziaristul, apostol în slujirea comunității”, organizată în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Galați. În cadrul întâlnirii va fi înmânată distincția „Ordinul Ziariștilor – clasa I, din Aur”, fondatorilor primei Școli de ziaristică din România, care a funcționat și ființat prin intermediul ziarului „Viața liberă”. Vor mai primi distincția amintită și ziaristi care au slujit comunitatea gălățeană între 20 și peste 50 de ani.

Workshopul intensiv: „Cum să comunicăm eficient cu un copil cu autism” (III)12 februarie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, ca partener în cadrul proiectului „Curier pentru autism”, găzduiește în data de 12 februarie 2016, începând cu ora 14:00, Workshopul intensiv: „Cum să comunicăm eficient cu un copil cu autism” - a treia sesiune intensivă de formare. „Curier pentru autism” este un proiect de informare, conștientizare și intervenție individualizată, pentru integrarea copiilor cu autism, derulat de APCA Galați și sponsorizat de FAN Curier.

Cafeneaua Internauților10 februarie

Miercuri, 10 februarie 2016, ora 12:00, se desfășoară „Cafeneaua Internauților”, program de activități dedicate „Zilei Siguranței pe Internet” (9 februarie). Organizatorii sunt Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și organizația nonguvernamentală „Salvați Copiii”. Vor participa voluntari de la cele două instituții, membrii ai grupurilor informale subsidiare, Clubul de voluntariat V.I.R.A.L. și, respectiv, Centrul „Sigur Info”.

Vizită la Bibliotecă10 februarie

Miercuri, 10 februarie 2016, ora 10,30, la Secția pentru copii a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” a avut loc vizita prichindeilor de la Grădinița „Adda Kids”. Copiii s-au familiarizat cu colecțiile secției, au ascultat povestea „Ursul păcălit de vulpe” și au promis că vor reveni cât mai curând și cu părinții.

Colocviul Constructorilor de Nave 5 februarie

Vineri, 5 februarie, ora 16:00, se va desfășura cea de-a 45-a întâlnire lunară din cadrul Colocviului Constructorilor de Nave, organizat de Biblioteca „V.A. Urechia” în parteneriat cu Asociația ANCONAV Galați și Asociația Generală a Inginerilor Români, Filiala Galați (AGIR). Agenda manifestării cuprinde: Raportul de activitate al CCN după cinci ani de activitate, prezentat de Dr. ing. Jean Sever Popovici, Coordonator CCN și „Construcțiile Navale din România: Tradiție și Continuitate”, prezentare făcută de ing. Nicolae Mărgărint. Lucrările se vor desfășura în sala Mihai Eminescu a Bibliotecii. Sunt așteptați toți cei interesați.

Clubul de Go „Axis Libri” 5 februarie

Vineri, 22 ianuarie 2016, la ora 17.00 a avut loc o nouă întrunire a Clubului de Go ”Axis Libri”, coordonat de prof. Alexandru Șeitan.

Clubul de Șah „Axis Libri” 3 februarie

Miercuri, 3 februarie 2016, ora 16:30, în cadrul Secției pentru copii a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” a avut loc întâlnirea membrilor clubului de șah, „Axis Libri”, cu domnul instructor Adrian Smărăndoiu.

Întâlnire/Ședință lărgită a Consiliului de Administrație 1 februarie

Întâlnire/Ședință lărgită a Consiliului de Administrație al Bibliotecii Județeană „V.A. Urechia” Galați, membrii CA-ului plus șefii de serviciu, birouri, secții, Filiale și ai celorlalte compartimente din Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați.

Ziua Brâncuși, Sărbătoare Națională – 140 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși 1 - 29 februarie

Biblioteca „V.A. Urechia” marchează 140 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși - Ziua Brâncuși, Sărbătoare Națională (19 februarie) printr-o expoziție de carte din colecțiile Secției Împrumut la domiciliu pentru adulți, organizată în holul mare al bibliotecii, parter, în perioada 01-29.02.2016.

Regina Elisabeta a României: Fotografii din colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia” 1 - 29 februarie

Expoziția Regina Elisabeta a României: Fotografii din colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”, deschisă cu prilejul comemorării a 100 de ani de la moartea Majestății Sale, reunește douăzeci de fotografii din fondul Colecțiilor speciale. Supranumită de oamenii din popor „Mama răniților” datorită acțiunilor sale caritabile, Elisabeta (n. 17/29 dec. 1843, Neuwied, Germania – m. 18 febr. 1916, București), Principesă de Wied, Doamnă (1869-1881) și Regină a României între anii 1881-1914, s-a consacrat cu toată pasiunea patronajului artelor, vieții literare și actelor filantropice. A inițiat o susținută campanie de publicitate pentru a face cunoscute în străinătate frumusețile României și a încurajat practicarea meșteșugurilor tradiționale românești. Sub pseudonimul Carmen Sylva a scris peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele, treizeci și opt de opere dramatice și patru romane. Expoziția poate fi vizionată la Popasul Bibliofilului (mezanin), la sediul central, în perioada 01.02– 29.02.2016.